
Dar mama părea să simtă că există un obstacol în calea ei să ajungă în show business la Hollywood. Copii. Și avea trei dintre ei până la vârsta de douăzeci și trei de ani — cei doi frați ai mei mai mari, Dick și Brian, și eu. Faptul că am existat a făcut-o să pară mai în vârstă decât era. Soluția ei a fost să o spunem pe noul ei nume de scenă, Whitney Blake. Nu trebuia să-i mai spunem „mami”. Trebuia să-i spunem Whitney. Cred că spera că, dacă o numim așa, oamenii ar putea presupune că e mătușa noastră sau poate o soră mai mare.
Îmi amintesc că am venit acasă din clasa întâi, am pășit pe ușa din față a casei noastre albe în stil artizanal de pe Indiana Avenue din South Pasadena și am strigat: „Mami, sunt acasă!”
Nici un raspuns. Eram confuz; mașina ei era în față. Am stat foarte nemișcat.
„Mami, sunt acasă!”
Încă nimic. Apoi mi-am amintit.
— Whitney?
'Da draga?' vocea ei muzicală răsuna din dormitorul din mijloc, unde ținea o masă de toaletă la care își machia. Deși cred că nu avea idee despre impactul psihologic pe care l-ar putea avea acest lucru asupra copiilor ei, acum că sunt mai mare îmi dau seama că Whitney probabil ne dădea doar ceea ce a primit. Mama lui Whitney s-a născut Martha Mae Wilkerson — eu și frații mei o spuneam Memaw. Ea a fost o supraviețuitoare slăbită, dură, deșteaptă și vicleană. Ea nu era genul moale, neclar; ea nu a coșat-o pe Whitney și nu m-a coșat pe mine. Ori de câte ori mă plângeam de hainele mele, așa cum fac fetele, Memaw îmi spunea cu vocea ei uscată și zguduită: „Când eram mică aveam o rochie roșie și o rochie albastră. Când purtam rochia roșie, am spălat și călcat rochia albastră. Când purtam rochia albastră, am spălat și călcat-o pe cea roșie. Nu am avut de ales.
Din Untied de Meredith Baxter. Copyright©2011. Folosit cu permisiunea The Crown Publishing Group.